Sâmbătă, 26 ianuarie 2013,  la sediul Centrului de Limbi Străine A_BEST a avut loc un seminar de instruire a trainerilor noştri despre pregatirea cursanţilor care vor să susţină examenul IELTS (International English Language Testing System). Doisprezece traineri au participat la cursul de pregătire „Preparing Students for IELTS”, care s-a desfăşurat sub îndrumarea reprezentantului British Council România, Monica Ralea.

poza monica raleaÎn cadrul evenimentului de sâmbătă, Monica Ralea ne-a acordat un interviu, în care ne-a spus de ce este necesar să obţinem astăzi un certificat internaţional, dar şi cum trebuie să ne pregătim înainte de susţinerea unui astfel de examen.

I: Cât de importantă este obţinerea unui certificat cu recunoaştere internaţională?

R: Eu cred că un astfel de certificat cu recunoaştere internaţională este extrem de important în ziua de astăzi, când lumea s-a globalizat, când oamenii călătoresc liber şi când tot mai mulţi elevi români se duc să studieze în afară. Consider că datorită calităţii lor intelectuale şi a abilităţilor de muncă ei sunt chiar căutaţi de universităţile străine care vin şi organizează târguri în România. Prin urmare, acest certificat îi ajută să obţină un loc într-o universitate, iar ulterior să îşi găsească locuri de muncă. În general, peste tot unde ţi se cere să lucrezi într-o limbă străină, trebuie să faci dovada că poţi să foloseşti limba respectivă la un anumit nivel. Aşadar, certificatul este esenţial atât pentru elevii care se duc să studieze la facultate, cât şi pentru profesioniştii care au în vedere căutarea unui loc de muncă în altă ţară, sau chiar emigrarea. Fără el nu se poate.

I: Prin ce se particularizează IELTS faţă de alte examene internaţionale?

R: Acum vorbim în principal de Modulul Academic, care aşa cum îi arată şi numele are un conţinut mai specializat, pentru cei care vor studia la universitate, prin urmare se verifică prin el capacitatea de a scrie un eseu, eficienţa receptării unei prelegeri, parcurgerea unor teste, abilitatea de a lua notiţe etc. De asemenea, acest modul este potrivit şi pentru persoanele care emigrează, dar şi pentru cele care au un job de înaltă calificare, pentru că certificatul atestă că persoanele respective au cunoştinţe la un nivel mai ridicat. Însă, au fost şi profesionişti care au dat Modulul General al examenului. Este până la urmă o chestiune de cerinţe din partea angajatorului. De aceea, orice persoană care doreşte să folosească certificatul în afara ţării trebuie să se intereseze care este modulul pe care angajatorul îl cere, pentru a susţine apoi examenul.

I: Ştiu că examenul IELTS are o recunoaştere internaţională. Este acceptat şi în America?

R: Într-adevăr, IELTS este recunoscut în toată Europa, dar şi în Canada, Noua Zeelandă şi Australia, pentru emigrare. IELTS este acceptat in peste 3500 de universitati si institutii din USA. Pe website-ul British Council se poate accesa lista actualizată cu toate entităţile şi instituţiile care recunosc acest examen pe plan internaţional.

I: Ce sfat i-aţi da unui cursant care vrea să susţină IELTS?

R: Îi recomand două lucruri, valabile pentru orice examen. În primul rând, să se pregătească pentru limbă, în general. În al doilea rând, să facă pregătire specifică pentru examen. Deci, sunt două tipuri de pregătire în paralel. Dar există un lucru esenţial: ca să obţină o notă mare, la orice examen, cursantul trebuie să fie educat. Examenul IELTS nu este pentru orice vorbitor de limba engleză. El trebuie să aibă o bună pregătire, dar şi cultură generală.

poze seminar IELTS - 25 Ianuarie 2013 (52)aI: Dar unui trainer care pregăteşte un cursant pentru IELTS?

R: Unui trainer îi recomand un curs ca şi acesta, în care ia un prim contact cu tehnicile de pregătire, ulterior să studieze multitudinea de materiale care sunt pe piaţă, inclusiv website-urile, iar, în final, să îşi îmbunătăţească repertoriul de tehnici şi să găsească cât mai multe resurse pe care să le folosească cu propriii cursanţi în clasă.

I: Care sunt, în opinia dumneavoastră, calităţile unui bun trainer?

R: Să îşi stăpânească bine meseria, ca în orice profesie, şi apoi să fie flexibil, să îşi cunoască cursantul şi să îşi adapteze stilul de muncă la nevoile acestuia, astfel încât să asigure progresul. Acesta se măsoară luând în calcul nivelul de la care a pornit în pregătirea cu un cursant, până la etapa finală din procesul de studiu. Trainerul trebuie să fie realist şi să aibă în vedere potenţialul cursantului, pentru a putea asigura succesul pregătirii acestuia.

I: Cum aţi defini o metodă de predare interactivă?

R: Este o metodă centrată pe cursant, care trebuie să lucreze, să vorbească, să scrie. Sigur că este necesar şi un input din partea profesorului, dar unul minimal. Prin urmare, cursantul lucrează, după care primeşte feedback din partea profesorului, feedback generat de întrebări care vin de la cursant, mai degrabă decât din partea trainerului. Este posibilă şi siuaţia în care trainerul adresează întrebările, dar este preferabil ca un cursant să fie în centrul procesului de învăţare.

În comunicarea din viaţa reală folosim în pondere egală toate cele patru deprinderi: vorbirea, scrierea, citirea şi înţelegerea după auz. Astfel, in procesul de pregătire a unui cursant, trainerul va realiza un diagnostic pentru a vedea care sunt părţile mai slabe ale cursantului, iar apoi va insista mai mult pe acele părţi şi mai puţin pe aspectele unde el este deja bun.

Autor: Raluca Popescu