Cu ani în urmă, am dorit să mă înscriu la un curs de catalană pentru a-mi satisface curiozitatea, despre cum şi cât se aseamănă această limbă cu româna. După multe telefoane la Institutul X din Bucureşti, mi s-a confirmat participarea la curs; problema era că dacă nu se strângeau cel puţin 8 cursanţi, nu se putea ţine modulul. Am avut noroc, că la rândul meu, întrebând în stânga şi în dreapta de doritori care să înveţe noţiuni de bază în catalană, am gasit o colegă – profesoară de desen –  care s-a arătat interesată, evident din cu totul alte motive decât lingvistice, voia să ştie mai multe despre Gaudí. Aşa că ne-am strâns vreo 10-12 persoane şi am început catalana.

Pentru cei care nu au idee despre ce este ea, este vorba de o limbă care se vorbeşte în provincia Catalunia, din nord-estul Spaniei, dar şi mai jos, de-a lungul coastei Mării Mediterane; o combinaţie de franceză, spaniolă, română. Catalana o găsim şi în sudul Franţei, frânturi din ea se întâlnesc şi prin sudul Italiei, ca să nu mai spunem de română, în care se regăsesc multe cuvinte. Prietenii care vizitaseră Barcelona îmi povesteau că înţelegeau bine ce auzeau, este adevărat că toţi sunt cunoscători sau chiar vorbitori de franceză, ceea ce îi ajutase foarte mult. Şi le-am dat dreptate. La curs înţelegeam tot, din prima, nu era nevoie de explicaţii suplimentare, spaniola şi franceza învăţate serios şi-au spus cuvântul. Erau şi cuvinte pe care nu le „ghiceam”, cu toată zestrea mea latină, dar aveam un nativ care îşi făcea rolul foarte bine şi mă „lumina” de fiecare dată.

Ce m-a surprins cel mai mult, a fost dificultatea cu care am reuşit să leg câteva vorbe în catalană. Bine, ştiam de ce. Toate cuvintele îmi veneau în spaniolă, faţă de colegii mei de grupă care nu ştiau o boabă de casteliană şi care se descurcau minunat în catalană. Profesorul zâmbea discret, dându-şi seama de situaţie, de altfel mi-a şi dat calificativul maxim, văzând eforturile disperate pe care le făceam să mă exprim în catalană. Concluzia pe care o trag din toată această experienţă este că din cauză că cele două limbi sunt extrem de apropiate, mi-a fost greu să mă detaşez de prima învăţată. Sigur, cele 30 de ore de curs, sunt incomparabile cu anii de studiu ale celorlalte două, dar am învăţat exact ce doream, am văzut diferenţe, asemănări şi am rămas cu gustul plăcut al faptului că dacă ştii o limbă latină, îţi este foarte uşor să le înţelegi pe celelalte.

De curând, m-am întors de la Barcelona, şi am venit cu poze sute, printre care şi un anunţ dintr-un parc pentru copii: „Àrea de joc infantil”, ei bine, da, este scris în catalană şi nu în română, dar se aseamănă mult, nu-i aşa?

Aşadar, vivat limba latină, că de acolo vin toate!

                                                                                 Autor: Loredana Pană – Trainer Colaborator Limba Franceză, Spaniolă și Limba Română pentru Străini

 Loredana este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Franceză – Spaniolă. În 2002 a absolvit un masterat în Studii Francofone. Loredana are o bogată experienţă în predarea limbilor franceză, spaniolă și română și exerciţiu în utilizarea, în contexte diferite, a acestora. În prezent, Loredana predă inclusiv cursuri A_BEST de limba franceză, spaniolă – limbaj general şi de afaceri, precum şi cursuri de limba română pentru străini, în cadrul companiilor.