Când spui Caraibe prima imagine care îți vine în minte este cea a plajelor exotice nesfârșite, cu nisip alb și apă turcoaz, cu palmieri și umbreluțe de stuf. Iar realitatea nu este deloc departe de această imagine. Insulele caraibiene sunt foarte frumoase, locuri îndepărtate, paradiziace ce așteaptă să fie descoperite, savurate.
Dacă vă veți face curaj să traversați Atlanticul (și nu vă trebuie mult, pentru că e vorba doar de o călătorie de 7-8 ore cu avionul și nu de câteva luni pe mare, ca vechii navigatori) 
veți descoperi o lume plină de culoare, veselă, unde ziua te relaxezi pe nisipul alb și fin, sub umbra unui palmier, iar seara te plimbi prin stațiunile pline de viață, savurând mâncare locală și o băutură rece.
Plajele și marea de aici sunt exact așa cum le-ați văzut și voi prin reviste: plaje lungi, parcă nesfârșite, mărginite de palmieri, arbuști și cactuși. Plaje îndepărtate, pustii, cu nisip dogoritor, atât de strălucitor în lumina soarelui încât te orbește. Apa este incredibil de limpede și doar pe ici pe colo este crestată de spuma albă a valurilor. Aici turcoaz, aici verzuie, aici albastră… Nu știu eu nuanțe de albastru cât să pot descrie Marea Caraibelor…
Sunt foarte multe insule și insulițe în această zonă, dar eu o să vă povestesc de trei dintre ele: Saint Martin, Saint Barthelemy și Anguilla.
Saint Martin/Maarten este cel mai mic teritoriu din lume împărțit între două state: Olanda și Franța. Adică acum vreo 3 secole, francezii și olandezii au tras o linie prin 
mijlocul insulei și au zis: „Partea de nord e a noastră (a francezilor) și partea de sud e a voastră (a olandezilor)”. Cu toate astea, în partea olandeză nu se vorbește olandeză, ci engleză. Acea engleză creolă, cântată (pe bune, localnici pur și simplu cântă atunci când vorbesc).
Insula nu e foarte mare, probabil că îi poți da ocol cu mașina cam într-o oră, două. Cele mai importante orașe sunt cele două capitale: Phillipsburg, în partea olandeză și Marigot, în cea franceză.
Phillipsburg e un orășel aparte. Nu pare prea exotic, ci mai degrabă amintește de o stațiune obișnuită de pe litoral, cu o mulțime de magazine și restaurante. Aici acostează marile vase de croazieră care călătoresc în Mările Sudului, deci mai mereu vei vedea pe străduțele orașului o mulțime de turiști grăbiți să profite de cele câteva ore pe care le au la dispoziție.
De cealaltă parte a insulei, aproape în diagonal, Marigo are ceva mai multă influență europeană și chiar și un fort rămas de pe vremea colonială.
În ambele capitale arhitectura este o combinație între cea europeană și cea locală care nu este foarte impresionantă, pentru că această zonă este lovită de uragane sau furtuni tropicale, deci majoritatea clădirilor sunt joase, cu ferestre mici, acoperite cu obloane de lemn. Dar, să recunoaștem, nimeni nu merge în Caraibe pentru arhitectură.
Saint Barthelemy
Saint Barthelemy a fost descoperită în 1642 de Columb care a denumit-o după fratele său, Bartolomeu.
St. Barth, așa cum este cunoscută, este o insulă mică, vulcanică, verde, plină de personalitate. Este teritoriu francez, dar are un statut politic mai special și folosesc Euro. Un lucru interesant despre ea este că a fost singurul teritoriu deținut vreodată de Suedia în afara Europei (francezii au vândut-o suedezilor prin secolul 18, pentru vreo sută și ceva de ani, dupa care suedezii le-au dat-o înapoi francezilor).
Este o oază de Europa în Caraibe. Au căsuțe frumoase, îngrijite, cu flori și arbuști, cu acoperișuri verzi sau albastre care se integrează perfect în peisaj. Mici bijuterii arhitecturale, de o simplitate eleganta. De altfel, au și o lege care interzice construirea imobilelor mai înalte decât un palmier, ceea ce înseamnă că toate casele au un singur etaj.
Insula este spectaculoasă, cu diferențe mari de nivel, cu drumuri foarte abrupte, cu plaje minunate, aproape goale. Se zice că aici vin vedetele de la Hollywood care vor să se ascundă, dar care nu vor să renunțe la lux. Și da, e lux peste tot, dar trebuie să recunosc, e un lux care nu bate la ochi, care nu violentează peisajul.
Anguilla
„Cele mai frumoase plaje din Caraibe”. „Cea mai bună mâncare”. „Cei mai drăguți oameni”.
Asta se zice despre Anguilla. Și totul este adevărat. Plajele sunt de revistă. Niște semiluni albe, care nu se mai termină. Nisipul este atât de fin, încât nu îți zgârie pielea arsă de soare. Apa este mai albastră decât oriunde.
Oamenii sunt foarte amabili. Dau bună ziua, se oferă să te ajute fără vreun alt scop decât că vor să ajute. Zâmbesc mereu, nu sunt încrâncenați, vorbesc încet și râd cristalin.
Mâncarea este bună. Te poți delecta cu preparate locale, dintre care preferatul meu a fost homarul umplut și orezul cu boabe de fasole neagră (știu, e o combinație mai ciudată, dar este gustoasă).
Pe de altă parte, Anguilla este o insulă perfect plată. E câmpie. Așa că nu prea ai ce să faci dacă nu mai vrei să stai la plajă. Cred că este o destinație bună pentru cei care vor foarte multă liniște și să lenevească în hamac toată ziua.
Deși sunt foarte apropiate, cele trei insule au fiecare specificul ei dar au un lucru în comun: dacă faci snorkling sau scuba diving pe oricare dintre ele ești ca la ocenariu, pe viu. Noi am văzut pești colorați, frumoși, mulți, pești ciudați, cu bube, pești lungi și subțiri sau grași si rotunzi. Am văzut corali și crabi, stele de mare imense, chiar și o pisică de mare. Este o experiență minunată.
Fotografiile sunt realizate de Laura Sîrbu
Autor: Laura Sîrbu
Laura Sîrbu este absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea Română – Engleză. Tot în cadrul Universităţii, ea a absolvit masteratul „Studii Americane”, organizat la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine.
Laura deţine autorizaţie de traducător pentru limba engleză şi atestatul lingvistic „Cambridge Proficiency Certificate.”
Comenteaza