Poate unii dintre voi își doresc să iasă din cotidian și să înceapă ceva cu totul și cu totul inedit. Vă propun o evadare într-un spațiu cultural și lingvistic nou: Japonia și limba japoneză. Pentru început, ar trebui să știți că limba japoneză este utilizată de 125 de 
milioane de vorbitori nativi și că se află pe locul al nouălea în topul celor mai vorbite limbi la nivel mondial, în funcție de numărul de vorbitori nativi (primele trei fiind chineza-mandarină, spaniola și engleza).
Japonia mai este numită și Țara Soarelui Răsare, după cum o confirmă și cele două ideograme cu care se scrie numele acestei țări: 日本 (日 înseamnă “zi, soare”, iar 本“bază, origine”). Pronunția lor (în japoneză) este Nihon sau Nippon, dar se pare că în limbile europene denumirea a intrat pe filieră chineză, ajungând Japan, Japon, Japón, Giappone, Japonia etc.
Limba japoneză are patru sisteme de scriere: rōmaji, hiragana, katakana și ideogramele (kanji). Scrierea rōmaji, mai exact transcrierea cu litere latine, este cea mai puțin utilizată, pe când ultimele trei se folosesc simultan în orice tip de text. Hiragana este folosită pentru a reda cuvintele autohtone, katakana se utilizează pentru cuvintele împrumutate din limbi străine (ca de exemplu din engleză, franceză, portugheză, italiană etc.), iar ideogramele, deși preluate de la chinezi, dau o savoare cu totul specială acestei limbi. De exemplu, numele voastre se vor scrie întotdeauna în katakana, la fel și țările de origine (cu mici excepții pentru câteva țări din Asia).
Cei hotărâți să facă pasul următor în studiul limbii japoneze pot găsi mai jos regulile de pronunție în rōmaji (sistemul Hepburn):
| cha, [t∫a] ca în cuvântul “ceai” | ke, [ke] ca în cuvântul “chestiune” |
| chi, [t∫i] ca în cuvântul “cilindru” | ki, [ki] ca în cuvântul “chimir” |
| cho, [t∫o] ca în cuvântul “ciorap” | kya, [kja] ca în cuvântul “chiar” |
| chu, [t∫u] ca în cuvântul “ciubuc” | kyo, [kjo] ca în cuvântul “chioşc” |
| ge, [ge] ca în cuvântul “gherghef” | kyu, [kju] ca în cuvântul “chiuvetă” |
| gi, [gi] ca în cuvântul “ghimpe” | sha, [∫a] ca în cuvântul “şansă” |
| gya, [gja] ca în cuvântul “ghiaur” | shi, [∫i] ca în cuvântul “şicană” |
| gyo, [gjo] ca în cuvântul “ghiozdan” | sho, [∫o] ca în cuvântul “şobolan” |
| gyu, [gju] ca în cuvântul “ghiulea” | shu, [∫u] ca în cuvântul “şubred” |
| ja, [dзa] ca în cuvântul “giacă” | tsu, [tsu] ca în cuvântul “ţurţure” |
| ji, [dзi] ca în cuvântul “gimnaziu” | wa, [wa] ca în cuvântul “suav” |
| jo, [dзo] ca în cuvântul “gioarsă” | ya, [ja] ca în cuvântul “iaht” |
| ju, [dзu] ca în cuvântul “giuvaier” | yo, [jo] ca în cuvântul “ionatan” |
| yu, [ju] ca în cuvântul “iulie” |
Cele 5 vocale din limba japoneză (a, i, u, e, o ) au perechi vocalice pronunțate lung și redate prin semnele diacritice ā, ī, ū, ē, ō. Cu siguranță că mă veți întreba dacă este important să pronunțați vocale lungi sau scurte, sau dacă, pentru început se va înțelege oricum le-ați rosti. Din păcate, pronunția lungă / scurtă a unor vocale poate schimba sensul cuvântului, așa că trebuie să încercați să le pronunțați corect încă de la început:
koto (fapt ) vs. kōto (haină)
obasan (mătușă) vs. obāsan (bunică)
Un alt lucru diferit de limba română este prezența consoanelor duble (kk, ss, tt, pp), care, din nou, pot schimba sensul cuvântului:
kitte (timbru) vs kite (a veni, formă continuă)
Pentru exemplificare, iată câteva cuvinte scrise cu consoană dublă:
zasshi (revistă)
kitte (timbru)
ikkai (o dată)
suppai (acru)
O regulă de aur, de la care nu trebuie să vă abateți niciodată este aceea de a pune verbul, MEREU la sfârșitul propoziției. Terminațiile verbale cele mai frecvente sunt desu (pentru verbul “a fi”) – pronunțat [des] si masu, pronunțat [mas] (terminația pentru prezent, afirmativ).
După atâtea reguli (amețitoare) de pronunție, am și o veste foarte bună: în limba japoneză nu există decât două timpuri: trecut (afirmativ și negativ) și prezent (afirmativ și negativ), așa că putem încerca să conjugăm verbul dearu (a fi).
| AFIRMATIV | NEGATIV | |
| PREZENT | desu (sunt, ești, este…) | dewa arimasen (nu sunt, nu ești, nu este…) |
| TRECUT | deshita (am fost, ai fost, a fost…) | dewa arimasen deshita (nu am fost, nu ai fost, nu a fost…) |
Pronumele personale, care pot fi combinate cu verbul “a fi”, sunt:
| eu | watashi |
| tu | anata |
| elea | karekanojo |
| noi | watashi-tachi |
| voi | anata-gata |
| eiele | kare-rakanojo-ra |
Pronumele personale sunt niște entități sociabile, care apar mereu însoțite. De cine? De particulele de caz. Altfel spus, particulele de caz sunt un fel de etichete atașate unor substantive sau pronume, care ne ajută să identificăm funcția sintactică a cuvântului respectiv. De exemplu, pentru funcția sintactică de subiect (tema de discuție), particula aferentă este wa și s-ar traduce “în ceea ce privește…”.
Așadar, formula după care desfășurăm propoziția afirmativă este:
…. WA …. DESU.
Atunci, cum spunem “eu sunt Ana”? Foarte simplu.
Watashi wa Ana desu. (cu verbul mereu la final!!!).
Dar “eu nu sunt Ana”?
Watashi wa Ana dewa arimasen.
Prezentările în limba japoneză folosesc niște expresii fixe, ca de exemplu hajimemashite, care înseamnă, ad literam, “(pentru) prima dată”, dar care se traduce “îmi pare bine”. După ce ne-am spus numele watashi wa X desu, urmează o altă expresie fixă, dōzo yoroshiku, care înseamnă “vă rog să fiți amabil / îngăduitor cu mine”, sau, pe scurt “încântat de cunoștință”.
Ca să nu vă sperii încă din prima lecție cu prea multe informații, o să închei printr-o plecăciune și o prezentare politicoasă în japoneză.
Hajimemashite. Watashi wa Barbu Lăutaru desu. Dōzo yoroshiku.
Sper ca data viitoare, când vă veți întâlni cu un japonez, să puteți să faceți prezentările în limba lui și fiți siguri că interlocutorul va aprecia efortul și amabilitatea.
Autor: Raluca Nicolae
Raluca Nicolae este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Japoneză – Engleză, din cadrul Universității din București, promoția 1998.
Pasiunea pentru limba japoneză a fost dezvoltată în mod deosebit pe parcursul anului petrecut în Japonia, la Universitatea Ochanomizu, în perioada Octombrie 1994 – Septembrie 1995, când Raluca a avut ocazia să cunoască îndeaproape cultura japoneză.
Comenteaza