După cum cu siguranță știți, engleza britanică și cea americană diferă nu doar la nivel de vocabular, ci și în ceea ce privește modul în care se scriu anumite cuvinte. Sunt numeroase cuvinte care au ortografie diferită, unele care intră în anumite categorii mai mari și altele care sunt de sine stătătoare. De multe ori acestea sunt o sursă de confuzie pentru cei care învață limba engleză ca limbă străină și mulți cursanți ne întreabă care este explicația pentru aceste diferențe. Pentru că în timpul cursului mi-e mai greu să le răspund, din lipsă de timp, m-am gândit să lămurim puțin problema aici.

Ar trebui să încep prin a vă spune că până acum aproximativ 250 de ani nimeni nu era prea preocupat de modul în care se scriau cuvintele. Accentul cădea pe pronunție, mai ales că pe vremea aceea accesul la educație era destul de redus în rândul oamenilor de rând și nu existau manuale sau dicționare. Primul dicționar al limbii engleze a fost publicat în 1755, în timp ce ediția completă a Oxford English Dictionary a fost finalizată abia cu 173 de ani mai târziu, în 1928 (10 volume).

Așadar, în lipsa unor norme ortografice stabile chiar și numele proprii erau scrise diferit. Documentele arată că în timpul vieții, Shakespeare și-a scris numele în șase feluri diferite: Schakespeire, Shakesspere, Shaxkspere, Shakyspere, Shaxpeer, Shexpere.

Apoi, la finalul secolului al XVIII-lea câțiva lexicografici britanici, în frunte cu Samuel Johnson (autorul primului dicționar al limbii engleze de care vă spuneam mai devreme) au început să analizeze limba și să stabiească ceea ce ei au numit „ortografierea corectă” a cuvintelor din limba engleză.

Cam în aceeași perioadă, peste ocean, americanii încercau să scape de dominația britanică. Și asta însemna nu doar un nou sistem politic, ci și o nouă limbă. Un american numit Noah Webster (da, același Webster din cunoscutul dicționar ) a fost cel care a susținut sus și tare că America trebuie să se separe complet de vechiul regat și să își creeze propria limbă.  Webster își dorea ca ortografia americană să fie mai apropiată de pronunția cuvintelor. Toate aceste modificări au fost consemnate în dicționarul său, primul de acest gen de pe teritoriul Statelor Unite, publicat în 1806. Acesta a devenit un punct de referință pentru cultura americană, fiind primul standard privind pronunția și ortografia englezei americane.

Multe dintre diferențele consemnate în dicționarul său veneau din faptul că își dorea să d23db25f54be16eeb3cb63163c357e73simplifice ortografia. În timp ce în Anglia tendința a fost de a se păstra ortografia mai aproape de limba de provenineță a cuvântului (vezi cuvintele programme și aeroplane) Webster modificat ortografia pentru a se apropia de modul în care cuvintele se pronunțau de fapt.

Haideți să vedem câteva dintre aceste modificări:

Terminația re a fost modificată în er

v  centre => center

v  theatre =>  theater

v  fibre => fiber

S-a reunuțat la terminația ue pentru cuvintele terminate în acest diftong

v  catalogue => catalog

v  analogue => analog

S-a renunțat la vocala u în cazul cuvintelor terminate în –our , pentru a le diferenția de alte cuvinte terminate în our care sunau mai puțin ca ər și mai mult ca au̇ər (flour, hour, sour)

v  honour => honor

v  colour => color

v  behaviour =>  behavior

Terminația verbală ise a fost transformată in ize, din nou pentru a se apropia mai mult de sonoritatea lor. De fapt, aceasta nu a fost atât o schimbare, cât mai degrabă o revenire la forma inițială. Prima atestare a verbului realise datează din 1755, in timp ce ortografierea realize datează din 1611.

v  organise => organize

v  appologise => apologize

Se pare însă că Webster nu a reușit să impună chiar toate modificările pe care și le dorea. De exemplu el a dorit ca ortografia cuvântului limbă tongue  să fie tung, dar din motive care nu ne sunt foarte clare, această modificare nu a prins.

Acestea sunt câteva categorii generale de diferențe între ortografia folosită în engleza americană și cea britanică, dar sunt și multe cuvinte scrise diferit care nu intră în aceste categorii mai largi, diferența fiind uneori destul de greu de explicat, în afară de faptul că vorbitorii au ales, de-a lungul timpului, una dintre variante.

Aluminium (En.Br) – aluminum (En. Am)

Metalul a fost denumit de către chimistul britanic Sir Humphry Davy care nu a fost foarte consistent în modul în care a ales să scrie denumirea. Aceasta apare ca alumium în 1807, apoi aluminum și în final aluminium în 1812. Ortografierea în –um și cea în –ium au mers în paralel pentru o perioadă, dar apoi forma în –ium s-a împâmântenit pe teren britanic. În SUA, dicționarul lui Webster din 1828 nu oferea decât forma aluminum, deși mulți oameni de știință foloseau forma aluminium. În final dicținarul a câștigat și forma stabilită de Webster a devenit standard.

programme (En.Br)  – program (En. Am)

În engleza britanică sunt folosite ambele ortografii, dar cuvintele au înțeles diferit: program se referă la domeniul IT și la calculatoare, iar programme se referă la un orar și la programul TV. Americanii folosesc program pentru toate sensurile. Diferența vine, ca în alte cazuri, din tendința americanilor de a simplifica ortografia, în timp ce britanicii s-au păstrat mai aprope de etimologia latinească – programma.

aeroplane (En.Br)  – airplane (En. Am)

Din punct de vedere etimologic cuvântul aeroplane, (cuvânt format cu ajutorul prefixului grecesc aero)  folosit de britanici, datează de la 1866 și inițial se referea la suprafețe (de exemplu stratul protector de pe suprafața aripilor cărăbușilor) . Referința la mașinile zburătoare datează de la 1872. Britanicii folosesc această ortografie și azi.

Scrierea airplane (de la cuvântul air aer) a apărut tot în Marea Britanie, în primul deceniu al secolului XX, dar scriere a prins mai degrabă peste ocean, nu în insulă.

Sunt multe alte cuvinte care se scriu diferit, în unele cazuri explicațiile fiind destul de complicate, altele ținând pur și simplu de preferința vorbitorilor. Ce este important pentru cei care învață limba engleză ca limbă străină este să țină cont de aceste diferențe și să fie consecvenți în modul în care scriu cuvintele.

În Europa se preferă ortografia britanică, dar trebuie să înțelegem că și cea americană este corectă. Important este să alegeți o variantă și să o respectați.

Autor: Laura Sîrbu

Laura Sîrbu este absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea Română – Engleză. Tot în cadrul Universităţii, ea a absolvit masteratul „Studii Americane”, organizat la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine.

Laura deţine autorizaţie de traducător pentru limba engleză şi atestatul lingvistic „Cambridge Proficiency Certificate.”