Deşi improvizaţia ar putea părea, la prima vedere, un lucru opus regulilor impuse de societate, ce se regăsesc adesea în zona de business, adaptarea tehnicilor de improvizaţie la job sau în viaţa personală aduce foarte multe beneficii.
Improvizaţia presupune spontaneitate şi joacă. Actorii care practică improvizaţia sunt profesionişti care au o capacitate incredibilă de a construi scene din replici create pe moment, de a anticipa scene viitoare şi de a reuşi să ancoreze publicul în piesă.
A_BEST vă recomandă un articol în care veţi găsi câteva sfaturi care se aplică în business și în viața personală, la fel cum se întâmplă și pe scenă.
1. Fă-ţi introducerea! Nu presupune că lumea te cunoaște deja. Jeremiah Murphy, actor și scriitor, este de părere că „secretul constă în a te introduce prezentând suficient de multe informații astfel încât tu și colegul tău de scenă să aveți destul material de discuţie”. Acest principiu se aplică cu ușurință în cazul interviurilor, întrunirilor business sau a evenimentelor de networking.
2. Amintește-ți de regula cuvântului „DA”. Acceptă informațiile pe care ți le oferă colegul tău de scenă dar amintește-ți să mai adaugi și ceva pe lângă. De exemplu: „Da cred că ceea ce a prezentat acest speaker este interesant și aștept cu interes prezentarea de luna următoare”. Tu trebuie să fii la rândul tău persoana care dă contur conversației și care permite cu ușurință trecerea la un alt subiect.
3. Ascultă. Unul dintre cei mai importanți pași în improvizație este ascultarea partenerului. Vă bazați unul pe celălalt pentru conturarea unei scene, așa se întâmplă și în cazul întâlnirilor de business. Acordă atenție celor spuse de ceilalți și modului în care sunt spuse. Micile detalii îți pot fi de ajutor pe parcursul conversației.
4. Fii specific. Să-ți amintești replicile care au fost schimbate este un lucru important. Dar a fi specific înseamnă mai mult decât a avea o memorie bună. Fiind cât se poate de specific, publicul tău va înțelege mai bine mesajul pe care vrei să îl transmiți. Nimeni nu își dorește să aibă parte de interpretări vagi ale mesajului său.
5. Cunoaste-ți bine motivația. Nu face o prezentare sau nu te duce la un eveniment de networking fără a-ți cunoaște bine motivația pentru care faci toate aceste lucruri. Cunoscându-ți astfel așteptările, te va ajuta să fii mai transparent și să acționezi cu mai multă încredere.
Autor: Doina Ionescu
Doina Ionescu este fondatorul Şcolii de Teatru Q-Feel (2009), actrită, regizor de teatru şi Formator Autorizat CNFPA.
Din 2006 susţine programe de training, teambuilding, cursuri de actorie, dicţie, comunicare şi public speaking şi workshop-uri de creativitate şi dezvoltare personală.
Detalii: www.cursuri-actorie.ro
Comenteaza