Bucureşti, 19 noiembrie 2018 – A_BEST, unul dintre cele mai mari centre independente de învăţare a limbilor străine din România, a sărbătorit joi, 15 noiembrie, la Teatrul Elisabeta din Bucureşti, Gala aniversară: 10 ani de excelenţă. Evenimentul care a marcat un deceniu de la înfiinţarea A_BEST a reunit o mare parte dintre partenerii noştri corporate, din mediul academic, cât şi profesionişti din diferite domenii de activitate.

Retrospectivă: 10 ani de activitate a Centrului de Limbi Străine A_BEST

Gala aniversară A_BEST: 10 ani de excelenţă a debutat cu o scurtă retrospectivă prezentată de Aura Icodin, fondator și Director General A_BEST, despre principalele realizări A_BEST pe parcursul celor 10 ani de activitate. Astfel, până la acest moment, A_BEST a organizat proiecte de training în aria limbilor străine pentru peste 250 de companii (din Bucureşti şi din ţară), 70% dintre acestea fiind din Top 300, din domenii precum IT, telecomunicații, banking, asigurări, pharma, FMCG, transporturi și logistică.

A_BEST este un centru de limbi străine care concurează cu succes atât cu afaceri cu capital autohton, cât și cu francize internaționale de renume. Clienții noștri sunt companii românești și multinaționale de mari dimensiuni, care impun rigoare în livrarea serviciilor. A_BEST a crescut semnificativ în acești 10 ani, iar în ianuarie 2016 a devenit prima companie locală care a obținut certificarea Sistemului de Management al Calității conform standardului ISO 9001:2015, în urma auditului realizat de compania TÜV SÜD Management Service GmbH, Organizație germană de certificare de terță parte. Din acel moment, orice membru al echipei, chiar și un coleg nou, a fost capabil să preia solicitări pe baza procedurilor existente și să livreze serviciile noastre la standardele stabilite”, a declarat Aura Icodin.

Cu un portofoliu de 10 limbi străine, o acreditare naţională şi trei acreditări internaţionale, în ultimii 5 ani Centrul de Limbi Străine A_BEST a avut aproximativ 6500 de cursanți corporate, activitatea celor peste 30 de traineri de limbi străine însumând în perioada menționată anterior un număr de aproape 43000 de ore de curs predate.

Totodată, Aura Icodin a vorbit şi despre viitoarele proiecte A_BEST, care vizează: amplificarea activității Diviziei A_BEST Kids & Teens, prin care centrul se adresează copiilor și adolescenților; sporirea gradului de digitalizare și automatizare a activităților companiei; înființarea Academiei de Traineri A_BEST și nu în ultimul rand, creșterea numărului activităților CSR.

Recital Alexandra Violin

În cadrul Galei aniversare A_BEST: 10 ani de excelenţă a avut loc şi un recital Alexandra Violin, fostă membră a trupei Amadeus. Alexandra a inclus în repertoriul ei câteva prelucrări de muzică clasică, ever-green-uri adaptate pentru vioară, café-concert etc.

Evenimentul s-a încheiat cu un cocktail de socializare, un prilej excelent de conexiune între participanţii din mediul corporate şi cel academic.

O galerie foto de la eveniment poate fi accesată aici.

Despre Centrul de Limbi Străine A_BEST

A_BEST a fost înfiinţat în 2008 şi este unul dintre cele mai mari centre independente de învăţare a limbilor străine din România. A_BEST oferă servicii lingvistice complete, la standarde internaţionale: cursuri de limbi străine – limbaj general/ de afaceri/ specializat, open/ corporate; cursuri de limba română pentru expaţi;  testări LCCI; cursuri autorizate ANC; testări ECL; pre-testări Cambridge; traduceri; interpretariat; audit lingvistic; ghidaj turistic în limbi de circulație internaţională; sejururi lingvistice. Pentru detalii, vă invităm pe https://abest.ro/.