Aura Ipate, Director General al Centrului de Limbi Străine A_BEST, participă la noua sesiune „Meet the WOMAN!”, susţinută de organizaţia Femei în Afaceri, care reuneşte, în evenimente de business networking, femei în afaceri din România.
În cadrul unei noi sesiuni de evenimente de Business la Feminin, ce se derulează o dată la două săptămâni, sunt aşteptate femei antreprenor, care fie se află la începutul vieţii profesionale, fie sunt specialiste într-un domeniu de activitate. Printre acestea se numără şi Aura Ipate, directorul Centrului de Limbi Străine A_BEST, care va vorbi în cadrul sesiunilor de prezentare premergătoare discursurilor principale, dar şi în timpul alocat business networking-ului, despre experienţa sa de peste patru ani de activitate în ceea ce priveşte managementul unui centru de limbi străine.
Aura Ipate a înfiinţat Centrul de Limbi Straine A_BEST în anul 2008, din pasiune pentru limbile străine, dar şi cu scopul de a promova avantajele multilingvismului în mediul de afaceri. În prezent, A_BEST organizează periodic cursuri de limbi străine ce vizează atât limbajul general, cât şi specializat, precum şi cursuri de limba română pentru expaţi. De asemenea, compania este acreditată pentru organizarea unor examene cu recunoaştere internaţională (testări LCCI – International Qualifications from EDI – English for Business, English for Tourism, JETSET; testări ECL), oferind şi servicii de traduceri sau interpretariat.
A_BEST susţine noua ediţie „Meet the WOMAN”
Centrul de Limbi Străine A_BEST este unul dintre partenerii comunităţii Femei în Afaceri. În acest sens, A_BEST se implică activ în susţinerea proiectelor organizaţiei, printre acestea numărându-se atât ediţia din toamnă, cât şi cea actuală a evenimentelor „Meet the WOMAN!”.
Evenimentele de business „Meet the WOMAN!” au o frecvenţă bilunară şi oferă, pe parcursul a două ore de dezbateri, teme de actualitate, branding personal, precum şi idei pentru promovarea afacerilor. Evenimentul, care reuneşte câteva zeci de participante la fiecare întrunire, oferă ocazia de a interacţiona cu femei-lider care au obţinut excelenţă în profesia lor.
„Meet the WOMAN!” înseamnă peste trei ani de proiect, 150 de evenimente de business networking, peste 20 de femei de succes în calitate de speaker.
Evenimentele „Meet the WOMAN!” au trei părţi distincte, şi anume: o sesiune iniţială de prezentare a tuturor participantelor, o sesiune dedicată speaker-ului invitat (o femeie-lider în domeniul ei de activitate) şi o sesiune finală de business networking.
Mai multe informaţii despre evenimentele „Meet the WOMAN!”, găsiţi aici.
Despre Centrul de Limbi Străine A_BEST:
Centrul de Limbi Străine A_BEST (acreditat LCCI – London Chamber of Commerce and Industry – International Qualifications from EDI, acreditat ECL – European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages) este o companie ce furnizează servicii lingvistice complete, la standarde internaţionale: cursuri de limbi străine – limbaj general/ de afaceri/ specializat, open/ corporate; cursuri de limba română pentru expaţi; testări ECL; testări LCCI; pre-testări Cambridge; traduceri; interpretariat; audit lingvistic; ghidaj turistic în limbi de circulaţie internaţională; sejururi lingvistice.
Comenteaza