În fiecare marţi, o dată la două săptămâni, Directorul General al Centrului de Limbi Străine A_BEST, Aura Ipate, se alătura femeilor în afaceri din România, care îşi dau întâlnire în cadrul “Meet the WOMAN!”, un proiect de business networking la feminin organizat de Asociația Femei în Afaceri, care a împlinit 3 ani de existență în luna septembrie 2012.
La ediţia din această toamnă, femeile antreprenor, dar şi cele care lucrează în companii, care participă la evenimentul iniţiat de Femei în Afaceri, pot afla de la Aura Ipate, atât în cadrul sesiunilor de prezentare, cât și în timpul dedicat business networking-ului, despre provocările managementului unui centru de limbi străine.
Aura Ipate, managerul brandului A_BEST
Cu o experienţă de cinci ani în managementul resurselor umane în zona didactică şi opt ani la catedră, Aura Ipate a pus bazele Centrului de Limbi Străine A_BEST în anul 2008.
Directorul A_BEST a pornit la drum cu motivaţia de a dezvolta o afacere în care să poată crede. Astfel, pasiunea pentru limbile străine, dar şi dorinţa de a promova avantajele multilingvismului în mediul de afaceri au avut ca rezultat înfiinţarea Centrului de Limbi Străine A_BEST. Deschiderea pe care a arătat-o către persoanele active, cu iniţiativă, i-a permis să reunească în jurul ei o echipă de oameni dinamici, motivați, care au contribuit la dezvoltarea centrului. Abilităţile de negociere, tactul dar şi buna cooperare cu angajaţii s-au concretizat în diversificarea serviciilor lingvistice pe care compania le oferă în prezent. Astfel, Centrul de Limbi Străine A_BEST organizează periodic cursuri de limbi străine ce vizează atât limbajul general, cât şi specializat, precum şi cursuri de limba română pentru expaţi. De asemenea, compania este acreditată pentru organizarea unor examene cu recunoaştere internaţională (testări LCCI – International Qualifications from EDI – English for Business, English for Tourism, JETSET; testări ECL), oferind şi servicii de traduceri sau interpretariat.
Aura Ipate, Directorul Centrului de Limbi Străine A_BEST a fructificat şi calitatea de a fi un manager bilingv, în comunicarea cu partenerii şi furnizorii străini, lucru care a dus la o mai bună practică în afacerile internaţionale. Astfel, în 2012, A_BEST a devenit reprezentantul oficial al Meridian School of English, parte a Tellus Group Ltd, din Marea Britanie, pentru programele English Language Training, Work Experience şi English Language Scholarship, putând să-şi trimită cursanții la studiu în Portsmouth sau Plymouth.
Centrul de Limbi Străine A_BEST, la evenimentele „Meet the WOMAN!”
Centrul de Limbi Străine A_BEST este unul dintre partenerii oficiali ai comunităţii Femei în Afaceri. A_BEST susţine proiectul „Meet the WOMAN”, un eveniment care se adresează femeilor ce sunt la începutul vieţii profesionale, antreprenoarelor, dar şi celor care sunt specialiste într-un domeniu de activitate.
Evenimentele „Meet the WOMAN!”, organizate de comunitatea Femei în Afaceri, au o frecvenţă bilunară şi oferă, pe parcursul a două ore de dezbateri, teme de actualitate, branding personal, precum şi idei pentru promovarea afacerilor. Evenimentul, care reuneşte câteva zeci de participante la fiecare întrunire, oferă ocazia de a face cunoştinţă cu femei-lider care au obţinut excelenţa în profesia lor.
Evenimentul „Meet the WOMAN!” are trei părţi distincte, şi anume: o sesiune iniţială de prezentare a tuturor participantelor, o sesiune dedicată speaker-ului invitat (o femeie-lider în domeniul ei de activitate) şi o sesiune finală de business networking.
Mai multe informaţii despre proiectul „Meet the WOMAN!”, găsiţi aici.
Despre Centrul de Limbi Străine A_BEST:
Centrul de Limbi Straine A_BEST (acreditat LCCI – London Chamber of Commerce and Industry – International Qualifications from EDI, acreditat ECL) este o companie ce furnizează servicii lingvistice complete, la standarde internaţionale: cursuri de limbi străine – limbaj general/ de afaceri/ specializat, open/ corporate; cursuri de limba română pentru expaţi; testări LCCI; testări ECL; traduceri; interpretariat; audit lingvistic; ghidaj turistic în limbi de circulaţie internaţională; sejururi lingvistice.
Comenteaza